Procedura de selecție

Juriul Premiului Publicului LUX este format din profesioniști din industria europeană a filmului, care aleg cele cinci filme nominalizate pentru Premiul Publicului LUX dintre numeroasele filme candidate la European Film Awards. Fiecare membru al juriului poate propune două filme pentru a fi nominalizate. 

Juriul Premiului Publicului LUX s-a reunit pe 28 iunie 2023 la Bruxelles și, după discuții aprofundate, a selectat cinci filme care au fost nominalizate pentru Premiul Publicului LUX. Ele au fost dezvăluite pe 1 septembrie 2023 la Festivalul Internațional de Film de la Veneția în prezența eurodeputaților, a publicului, a producătorilor de film și a profesioniștilor din domeniul cinematografiei.

Criterii de eligibilitate pentru ediția din 2024

Pentru a fi eligibile pentru Premiul Publicului LUX, filmele trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

Aspecte generale:

  • Să fi fost premiat sau să se fi bucurat de o atenție specială la un festival important;
  • Să fi fost lansat în cinematografe în cel puțin cinci țări din UE (sau drepturile sale să fi fost vândute în cel puțin o țară membră a UE în cazul filmelor de la festivalul de la Cannes);
  • Să fi avut premiera oficială în cadrul unui festival, în cinematografe sau online între 1 iulie 2022 și 28 mai 2023.

Subiecte:

  • Filmele trebuie să ilustreze diversitatea subiectelor aflate în centrul dezbaterii europene și să fie accesibile unui public european larg și divers.
  • Filmele trebuie să acopere o varietate de teme, promovând și încurajând dezbaterea publică privind viața de zi cu zi a europenilor și viitorul Europei. Sunt încurajate diversitatea tonurilor, a temelor și a genurilor.
  • Filmele trebuie să reușească să prezinte egalitatea, diversitatea și incluziunea prin subiectele și personajele lor.

Originea geografică a producțiilor:
Filmele trebuie să fie produse sau coproduse în țări eligibile pentru programul EUROPA CREATIVĂ - MEDIA (statele membre ale UE, Albania, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Islanda, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Ucraina).

Genul:
Ficțiune, animație sau documentar.

Durata:
Filmele trebuie să aibă o durată de minimum 60 de minute. Filmele care depășesc 120 de minute ar trebui evitate pe cât posibil.